Italianul Carlo Ancelotti a fost prezentat oficial, vineri, în funcţia de antrenor principal al echipei Paris Saint-Germain, după ce Antoine Kombouare a "părăsit" gruparea franceză.
Ancelotti a fost prezentat de directorul sportiv al clubului, brazilianul Leonardo, în cadrul unei conferinţe de presă oraganizate la arena Parc des Princes.
Fostul tehnician al echipelor AC Milan (2001-2009) şi Chelsea (2009-2011), în vârstă de 52 de ani, a semnat un contract pe doi ani şi jumătate, după aproape trei zile de negocieri.
Antoine Kombouare a fost îndepărtat din funcţie la 22 decembrie, în ciuda faptului că PSG ocupă primul loc în campionatul Franţei, cu trei puncte avans faţă de Montpellier. Kombouare (48 de ani) a venit la PSG în 2009, de la Valenciennes.
Potrivit cotidianelor L'Equipe şi Le Parisien, Carlo Ancelotti, dublu câştigător al Ligii Campionilor (2003, 2007), va avea un salariu anual cuprins între 6 şi 7 milioane de euro, o sumă record în Franţa.
Tehnicianul italian se va alătura duminică noilor săi jucători, pentru un stagiu de pregătire programat în Qatar şi Dubai, până pe data de 5 ianuarie. Pe 8 ianuarie, PSG va avea primul meci oficial al anului, în Cupa Franţei.