Napoli a făcut un pas greşit pe teren propriu, luni seara, când nu a reuşit decât un egal, scor 1-1, acasă, cu Bologna, în ultimul meci al rundei a 18-a din Serie A.
Oaspeţii, implicaţi serios în lupta pentru evitarea retrogradării în acest sezon, au deschis scorul în minutul 15, prin Acquafresca. Golgheterul napoletanilor din ultimele două sezoane, Cavani, a egalat în minutul 71 din penalty.
Napoli începuse bine anul cu o victorie în faţa lui Palermo (3-1) şi o calificare în sferturile Cupei Italiei (2-1 cu Cesena).
Gruparea de pe San Paolo se află pe locul al 6-lea, la cinci puncte distanţă de poziţia a patra, ultima care asigură participarea în Champions League. Cu 19 puncte, Bologna se situează pe locul 16.
RomanianSoccer