Inter Milano a ajuns din zona retrogradării în zona Champions League chiar înaintea sfârşitului turului de campionat în Italia. Ascensiunea "nerazzurrilor" este pusă de presa italiană pe seama jocului mult mai bun în defensivă faţă de primele etape din campionat dar şi pe seama formei bune pe care o traversează atacantul argentinian Diego Milito.
Inter a obţinut şase victorii la rând, culiminând cu succesul din derbyul cu Milan, şi se află la 6 puncte distanţă de primul loc, în condiţiile în care în urmă cu 40 de zile o separau 15 puncte de lideră.
"Defensiva a devenit la Inter un punct forte, echipa încasând doar un singur gol în această serie de 6 victorii", scrie Gazzetta dello Sport. Din compartimentul defensiv al Interului a cam sărit din schemă, din păcate, românul Cristi Chivu, care nu a mai prins în ultimul timp un loc de titular.
Samuel şi Lucio în centru, Maicon şi Nagatomo pe părţile laterale, par să fie cei mai potriviţi oameni pentru apărarea Interului în acest moment în viziunea antrenorului Ranieri.
În atac, Inter a câştigat multe puncte graţie perioadei bune pe care o traversează Milito. Acesta s-a dovedit deosebit de eficient în ultimele meciuri marcând un gol decisiv cu Lecce, o "dublă" cu Parma şi unicul gol al derbyului cu Milan. În această ultimă partidă, Milito a trimis un singur şut pe poartă, dar a ştiut să "aşeze" mingea acolo unde portarul Abbiati nu a putut ajunge.
Poate şi interesul pe care conducătorii lui Inter l-au arătat în ultimul timp faţă de transferul lui Carlos Tevez l-au determinat pe Milito să se "trezească" şi să joace ca pe vremea când echipa era antrenată de Jose Mourinho.
În următoarele etape, Milan şi Juventus trebuie să se teamă şi mai mult, deoarece compartimentul ofensiv al Interului va fi întărit cu Sneijder şi Forlan, care revin după accidentări.
RomanianSoccer