Cotidianul Gazzetta dello Sport a iniţiat astăzi un sondaj online în rândul iubitorilor fotbalului, care au fost invitaţi să desemneze cel mai bun antrenor după prima jumătate a campionatului italian.
Pe primul loc în topul preferinţelor cititorilor, s-a clasat antrenorul echipei Udinese, Francesco Guidolin, votat de 37,3% dintre participanţii la sondaj. Al doilea s-a clasat antrenorul Antonio Conte, care a reuşit să o revitalizeze pe Juventus şi să o ducă pe primul loc. Conte a primit 29,9% din voturi.
Antrenorul Interului, Claudio Ranieri, s-a clasat al doilea, cu 20,6 %, iar ultima poziţie a fost ocupată de antrenorul Milanului, Massimiliano Allegri, cu 12,2%.
Trebuie precizat că doar aceste opţiuni le-au avut la dispoziţie cei care au votat, alţi antrenori nefiind incluşi în sondaj.
Până la ora 19.00, votaseră 9157 de persoane.
RomanianSoccer