Echipa lui Adrian Mutu a pierdut unul din duelurile directe pentru evitarea retrogradării, 0-1 pe teren propriu cu Atalanta, în etapa a 20-a din Serie A. Unicul gol al meciului s-a înscris în minutul 74, când Schelotto, fost jucător al Cesenei, a centrat de pe partea dreaptă iar Rossi de la gazde a trimis mingea în propria poartă.
Din minutul 79, Atalanta a jucat în inferioritate numerică, Denis fiind eliminat pentru cumul de cartonașe galbene, dar nici așa gazdele nu au reușit să egaleze.
După această înfrângere, Cesena a ajuns pe locul al 19-lea în clasament, penultimul, fiind depășită și de Lecce, care, surprinzător, a învins cu 1-0 pe Inter Milano.
Cel supranumit cândva "Fenomenul" a jucat ]n partida cu Atalanta în nota echipei, adică fără realizări deosebite. Mutu s-a dovedit periculos doar prin maniera în care a executat câteva lovituri libere din lateral, fapt remarcat și de presa italiană, care-l noteaza în medie cu 5,5.
Nici momentele de nervozitate, care apar din ce în ce mai des la Mutu în timpul meciurilor, nu au fost trecute cu vederea de ziariștii din peninsulă. "De multe ori se lasă condus de nervi și-și pierde luciditatea și viziunea în teren", a scris agentia Datasport despre Mutu.
Pentru Cesena urmează un meci și mai greu, în deplasare, cu Napoli.
RomanianSoccer