Rezultatele bune obţinute de antrenorul Lucien Favre cu Borussia Mönchengladbach i-au impresionat pe oamenii de fotbal din Germania. Fosta glorie a lui Bayern Munchen, Franz Beckenbauer, susţine chiar că gruparea bavareză ar trebui să-l angajeze în viitor pe Favre.
"Cred că Favre are autoritatea necesară pentru a conduce o echipă ca Bayern. Jucătorii experimentaţi văd repede dacă au de-a face cu un antrenor sau cu un şarlatan, ei îşi dau seama dacă el stăpâneşte meseria pe care o are. Un jucător precum Ribery se prinde imediat dacă are de-a face cu un antrenor adevărat", a declarat cel supranumit "der Kaiser", citat de Sport Bild si L'Equipe.
În actuala ediţie a Bundesligii, Borussia Mönchengladbach, clasată în prezent pe locul al patrulea, a învins-o de două ori pe Bayern Munchen, cu 1-0 pe Allianz Arena şi cu 3-1 pe teren propriu.
RomanianSoccer