Implicată într-o confruntare importantă în Liga Campionilor săptămâna viitoare cu Olympique Marseille, Inter Milano va juca astăzi meciul de campionat cu Bologna, din etapa a 24-a din Serie A. În aceeaşi situaţie se găseşte şi Napoli, care va juca în deplasare cu Fiorentina, înainte să întâlnească marţi pe Chelsea Londra.
Inter traversează un moment greu în campionat, fiind învinsă în trei din ultimele patru meciuri din Serie A. "Nerazzurrii" au practic o perioadă similară cu cea din debutul sezonului, când a şi fost destituit antrenorul Gasperini. A urmat apoi o perioadă foarte bună, cu şapte victorii la rând. "Este un sezon ciudat", recunoaşte şi actualul antrenor, Claudio Ranieri, care nu-şi explică lipsa de constanţă a echipei sale.
Mai mult, tehnicianul, al cărui scaun se va clătina serios în cazul unor rezultate negative azi cu Bologna şi săptămâna viitoare cu Marseiile, a dat vina pe arbitraj.
"În acest sezon, arbitrii au făcut multe erori la meciurile noastre", a spus tehnicianul, care a mai enumerat şi accidentările mai multor jucători care au dus la obţinerea unor rezultate negative.
Astăzi, de la 21.45, Inter va avea în faţă o echipă neînvinsă încă în 2012, Bologna înregistrând o victorie şi patru remize.
Cristian Chivu şi Nagatomo se vor lupta pentru un loc de titular, şanse puţin mai mari de a juca avându-le japonezul, scrie presa italiană.
Tot ziariştii italieni susţin că Ranieri, după eşecul cu Novara (0-1) intenţionează să schimbe sistemul de joc şi să revină la un 4-4-1-1. În acest caz, Sneijder ar urma să joace în spatele vârfului Pazzini. La Inter, sunt indisponibili Guarin, Samuel, Alvarez, Milito şi Stankovic.
De partea cealaltă, la Bologna, Pioli, va aşeze echipa în teren după deja cunoscutul 3-4-2-1 care i-a adus un relativ succes în acest an. "Roş-albaştrii" au un singur om indisponibil, este vorba de Loria.
Echipele probabile ale meciului Inter - Bologna:
Inter (4-4-1-1): Julio Cesar; Maicon, Lucio, Ranocchia, Nagatomo; Faraoni, Zanetti, Cambiasso, Forlan; Sneijder; Pazzini. Antrenor: Claudio Ranieri.
Bologna (3-4-2-1): Gillet; Raggi, Portanova, Antonsson; Pulzetti, Perez, Mudingayi, Morleo; Ramirez, Taider; Di Vaio. Antrenor: Stefano Pioli.
RomanianSoccer