Borussia Dortmund s-a impus fără să se forţeze prea mult, scor 1-0, pe terenul formaţiei Hertha Berlin, sâmbătă după amiază, în etapa a 24-a a Bundesligii.
Fără Mario Götze şi Shinji Kagawa, "galben-negrii" au marcat singurul gol al meciului în minutul 66, prin Grosskreutz, chiar în faţa viitorului antrenor al Hertthei, Otto Rehhagel, aflat în tribunele stadionului Olimpic. A fost a şasea victorie consecutivă a Borussiei, în toate competiţiile.
Gruparea din nord-vestul Germaniei rămâne astfel lideră, cu 49 de puncte, în urma acestui succes.
Şi ocupanta locului al doilea, Borussia Monchengladbach a câştigat, cu 2-1, la Kaiserslautern, dar există şanse să fie depăşită de Bayern Munchen, bavarezii jucând la această oră pe terenul lui Freiburg.
Gladbach a făcut o primă repriză de vis, oamenii antrenaţi de Lucien Favre punctând de două ori prin Herman (min. 10) şi Arago (min.15). A redus din handicap Jessen (min. 63), dar Gladbach a ştiut cum să menţină avantajul până la final.
Bayer Leverkusen a impresionat prin lejeritatea cu care s-a impus în faţa celor de la Augsburg, scor 4-1.
Alte rezultate: Nurnberg - Koln 2-1, Hamburg – Bremen 1-3.
RomanianSoccer