Echipa engleză Manchester City s-a calificat miercuri în optimile de finală ale Europa League, după ce a învins pe FC Porto, deţinătoarea trofeului, cu scorul de 4-0, pe teren propriu, în manşa secundă a şaisprezecimilor de finală.
După 2-1 pe "Dragao", City a deschis scorul în chiar primul minut de joc, prin Sergio Agüero (1). Manchester City s-a desprins pe final, graţie reuşitelor lui Edin Džeko (76), David Silva (84) şi David Pizarro (86), şi pe fondul eliminării lui Rolando (Porto, 77).
Portarul Costel Pantilimon a fost doar rezervă la Manchester City, în timp ce fundaşul Cristian Săpunaru a intrat în minutul 63 la Porto, în locul argentinianului Otamendi. În optimi, City va întâlni învingătoarea dintre Sporting Lisabona şi Legia Varşovia (2-2 în tur).
22 februarie 2012, Manchester (Etihad Stadium)
Manchester City - FC Porto 4 - 0
Au marcat: 1-0 Sergio Agüero (1), 2-0 Edin Džeko (76), 3-0 David Silva (84), 4-0 David Pizarro (86)
Manchester City: 25. Joe Hart - 2. Micah Richards, 4. Vincent Kompany, 6. Joleon Lescott, 22. Gaël Clichy - 21. David Silva, 34. Nigel de Jong, 42. Yaya Touré, 18. Gareth Barry (58, 7. James Milner), 19. Samir Nasri (69, 10. Edin Džeko)- 16. Sergio Agüero (80, 8. David Pizarro).
Porto: 1. Helton - 26. Alex Sandro, 14. Rolando, 30. Nicolás Otamendi (63, 21. Cristian Săpunaru), 4. Maicon - 3. Lucho González, 17. Silvestre Varela (63, 10. Cristian Rodríguez), 25. Fernando, 19. James Rodríguez (80, 35. Steven Defour), 8. João Moutinho - 12. Hulk.
Cartonaşe galbene: Y. Touré - Rolando, Otamendi, L. González.
Eliminat: Rolando (77).
Arbitru: Wolfgang Stark (Germania).
Rezultat tur: FC Porto - Manchester City 1-2