40.000 de turişti străini sunt aşteptaţi în Bucureşti la data de 9 mai pentru a urmări finala UEFA Europa League de pe Arena Naţională, iar câteva zeci de milioane de oameni din întreaga lume vor urmări meciul la televiziune, a anunţat vineri primarul general Sorin Oprescu.
Edilul şef s-a referit şi la operaţiunea de înlocuire a gazonul de pe stadion, schimbarea acestuia urmând a se realiza în maximum o lună.
Primarul general şi directorul Direcţiei investiţii, Bogdan Hreapcă, au spus că gazonul nu este garantat, dar au asigurat că se va prezenta în cele mai bune condiţii la momentul desfăşurării partidei de fotbal din data de 9 mai.
Potrivit lui Hreapcă, actualul gazon putea fi folosit în continuare dacă nu era vorba de finala Europa League. "În contractul cu UEFA trebuie să livrăm un gazon perfect", a precizat Hreapcă.
El a adăugat că aşa cum se întâmplă pe toate marile stadioane ale lumii, în special pe cele cu acoperiş retractabil, gazonul se schimbă periodic pentru că suprafaţa acestuia nu mai este luminată natural.
Gazonul va costa aproximativ un milion de euro, bani ce vor fi daţi de PMB, iar acesta va fi adus din Olanda.
"Stadionul Arena Naţională este omologat de către UEFA, singura intervenţie fiind extinderea temporară de locaţii pentru echipe, pentru media, pentru că va fi o triplă producţie TV", a spus Oprescu.
Primarul general s-a mai referit şi la măsurile de siguranţă care vor fi luate pentru această finală, urmând ca de săptămâna viitoare să aibă discuţii pe această temă cu structurile abilitate ale statului, respectiv Jandarmeria şi Poliţia.
"Săptămâna viitoare vor începe discuţiile cu reprezentanţii forţelor de ordine pentru că urmează ca acestea să facă faţă problemelor care se vor ridica la această partidă, atât din punct de vedere al traficului rutier, cât şi al siguranţei participanţilor la meci", a spus Oprescu.
Edilul a spus că se vor purta discuţii şi cu agenţiile care se ocupă de cazarea turiştilor, zeci de mii de turişti străini urmând să participe la partidă.
"Vom facilita şi transportul oamenilor către stadion, iar acesta va fi monitorizat", a spus Oprescu.