Mircea Sandu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), a declarat miercuri, înaintea înmânării trofeului Europa League de către preşedintele UEFA, Michel Platini, Primarului General al Capitalei, Sorin Oprescu, la Arena Naţională, că speră la o finală pe 9 mai cu multe goluri.
"Totul e bine. Am făcut o vizită cu preşedintele UEFA, Michel Platini, şi vicepreşedintele UEFA, Marios Lefkaritis, care l-au felicitat pe primar şi au fost încântaţi de felul cum arată stadionul. Am fost şi la vestiar şi la sala de conferinţe", a declarat Mircea Sandu.
Şeful FRF a declarat că îşi doreşte o finală cu cât mai multe goluri, iar Platini se aşteaptă la o finală deosebit de frumoasă. "Noi sperăm cu toţii să fie multe goluri, să fie fructuoasă ca şi spectacol. În finală va fi în mod cert o echipă din Spania, Peninsula Iberică dă patru echipe în semifinale. Anul trecut au fost două finaliste din Portugalia şi e posibil ca în acest an să fie două din Spania", a mai spus Sandu.
Şeful FRF a precizat că că pregătirile pentru organizarea finalei Europa League de la Bucureşti sunt în grafic, fapt constatat şi de Platini şi Lefkaritis, care au însoţit la Bucureşti trofeul european, pentru a-i fi înmânat primarului cu prilejul unei ceremonii la Arena Naţională.
"Suntem aproape să încheiem orice intervenţie la stadion. Lucrurile s-au desfăşurat bine, datorită Primăriei şi Uniunii Europene de Fotbal (UEFA), care ne-a controlat şi ne-a sfătuit. Totul e în regulă", a subliniat Mircea Sandu.
Preşedintele FRF a precizat că gazonul arată bine şi va fi testat cu prilejul unui meci de juniori programat cu o săptămână înainte de finală: "Gazonul arată bine, nu se va juca pe el decât un meci de încercare între juniori, la începutul lunii mai, cu o săptămână înainte de finală, după care el va intra în circuitul normal al competiţiilor interne, cu finala Cupei şi meciuri de campionat".
Sandu a explicat că l-a informat pe scurt pe Platini despre evenimentele din România, privind dezafilierea Universităţii Craiova. La sosirea lui Platini pe aeroport, fanii Craiova au afişat un banner împotriva Federaţiei Române de Fotbal.
"Am văzut, a văzut şi Platini, nu este niciun fel de problemă. E dreptul lor. Oamenii nu înţeleg că această excludere se datorează exclusiv celor care conduc clubul craiovean. Suporterii iubesc clubul şi îi admir şi îi asigur că voi face tot posibilul ca Universitatea Craiova, când va fi posibil, să aibă echipă. E păcat că un oraş cu tradiţie în fotbal, ca şi Timişoara, să nu aibă fotbal în prima ligă", a afirmat Sandu.
Şeful FRF apreciază că după 2016-2018 fotbalul românesc, atât la club cât şi la naţională, va reveni la marea performanţă.