Antrenorul formaţiei Atletico Madrid, Diego Simeone, a declarat, într-o conferinţă de presă, că jucătorii săi trebuie să dea totul pe teren la
finala de pe Arena Naţională, cu Athletic Bilbao, şi a lăudat stadionul din Capitală despre care a spus că este grandios.
"O finală este specială. Te pregăteşti o viaţă întreagă pentru a o juca, dar ca jucător, uneori ai mai multe şanse să o faci. Mâine trebuie să dăm totul pe teren pentru a ne face jocul. Vreau să văd reacţia echipei mele. În afara unor situaţii mai complicate, ei au fost pregătiţi tot timpul. Chiar dacă am avut câteva zile de odihnă, este o finală şi nu există niciun fel de oboseală. Am spus-o de mai multe ori, am găsit o echipă dispusă să muncească. Este un moment important pentru noi, pentru că avem o finală de cupă europeană în faţă, iar în campionat avem posibilitatea să obţinem calificarea pentru Liga Campionilor. Este mai bine să fii jucător şi să joci o finală ca jucător, tensiunea este alta. Încerc să le transmit jucătorilor tot ce pot, dar este cel mai important să joci o finală ca jucător", a declarat Simeone.
Simeone nu a dorit să vorbească despre relaţia cu antrenorul echipei adverse, Marcelo Bielsa, subliniind că "amintirile ţin de trecut", dar a lăudat formaţia bască.
"Mâine vom întâlni o echipă cu un caracter foarte puternic, dar nu trebuie să ne gândim la asta, ci să ne facem jocul nostru. Bilbao joacă vertical, cu mai puţină posesie, iar noi avem un joc mai echilibrat. Bilbao va profita de orice ocazie. Pentru ambele echipe există emoţii, nervi şi frică. Tot timpul simţi asta înaintea unui meci. Trebuie să fim mai puternici decât ei şi să avem cât mai puţină presiune interioară", a precizat Simeone.
Tehnicianul argentinian a apreciat că miercuri va fi sărbătoare în România şi pentru jucătorii săi:
"Am avut sentimentul că este un stadion grandios. Că doar se organizează o finală aici. Mâine totul va fi în alb şi roşu, pentru că şi noi şi rivalii avem acelaşi culori. Va fi o petrecere pentru România şi pentru toţi jucătorii. Vom avea un meci foare interesant şi foarte intens".
Finala Europa League, dintre Atletico Madrid şi Athletic Bilbao, este programată la 9 mai, de la ora 21:45, pe Arena Naţională, fiind transmisă în direct de Pro TV.