Bucureştiul găzduieşte astăzi
finala Europa League în care se vor întâlni două formaţii din aceeaşi ţară (Spania), este vorba de Athletic Bilbao şi Atletico Madrid. Acesta nu este însă singurul punct în comun pe care-l au cele două echipe.
"Dirijorii" celor două formaţii, care şi-au pus serios amprenta asupra stilului de joc practicat atât de Athletic cât şi de Atletico, sunt argentinieni: Marcelo Bielsa şi Diego Simeone.
Şi asemănările nu se opresc aici, ambele formaţii având culorile alb şi roşu, culori care sunt "aşezate" în dungi pe tricouri. Se spune că gruparea madrilenă a adoptat acest tip de echipament inspirându-se chiar de la clubul din Bilbao.
Atletico pare să fie echipa mai în formă dacă ne luăm după ultimele rezultate înregistrate. Madrilenii nu au pierdut în ultimele şapte partide jucate. În schimb, Bilbao a obţinut doar un punct în ultimele trei partide din campionat, după ce a eliminat-o pe Sporting Lisabona în semifinalele Ligii Europa.
Totuşi, Bielsa a folosit în aceste partide doar doi dintre jucătorii care ar urma să evolueze astăzi în finală.
Casele de pariuri o dau uşor favorită pe Atletico la câştigarea trofeului, însă părerile suporterilor, cel puţin ale celor spanioli, sunt cu totul altele. Un procent de 64% dintre iubitorii fotbalului din Spania susţin că Athletic Bilbao va câştiga finala de la Bucureşti.
Simeone se teme de jocul în viteză al bascilor
Antrenorul lui Atletico, Diego Simeone, susţine că punctul forte al formaţiei adverse îl reprezintă jocul în viteză şi verticalizările pe care le încearcă des bascii. "Cunosc punctele lor forte. Se bazează mai mult pe jocul rapid şi pe multe verticalizări decât pe o posesie prelungită a balonului. Noi avem o echipă mai echilibrată, capabilă să facă mingea să circule mai mult, căutăm mult spaţiile din defensiva adversă şi ştim să le şi găsim", a afirmat Simeone, citat de uefa.com.
Marcelo Bielsa îl contrazice pe compatriotul său şi susţine că Bilbao are o posesie foarte bună a balonului: "Sper să avem o posesie bună a balonului, ca de obicei, şi să producem, practicând acest tip de joc, situaţii periculoase la poarta adversă".
Fiecare echipă are doi absenţi
Diego Simeone nu se va putea baza astăzi pe Tiago, suspendat, şi pe Silva, accidentat, în timp ce Bielsa, nu-i va avea la dispoziţie pe Gurpegi şi David Lopez. Sunt în schimb disponibili şi în plenitudinea forţelor cei mai buni marcatori ai celor două echipe: Llorente (Bilbao) şi Falcao (Atletico). Nu sunt însă singurii care pot decide de unii singuri un meci, de urmărit fiind şi tinerii teribili Munain, Javi Martinez şi Susaeta, pe lângă mai experimentaţii Adrian, Arda Turan şi Diego.
Atletico Madrid - Athletic Bilbao, echipe probabile:
Atletico Madrid (4-4-2): Courtois; Alvaro Dominguez, Miranda, Godin, Luis Filipe; Arda Turan, Gabi, Diego, Salvio; Adrian Lopez, Falcao. Antrenor: Diego Simeone.
Athletic Bilbao (4-3-3): Iraizoz; Iraola, Javi Martinez, Amorebieta, Aurtenexte; Herrera, Iturraspe, Susaeta; De Marcos, Llorente, Muniain. Antrenor: Marcelo Bielsa.
Al nouălea meci în finală între echipe din aceeaşi ţară
Derbyul spaniol de astăzi este a noua finală Europa League care se va juca între echipe din aceeaşi ţară. Seria a fost deschisă în sezonul 1971/72, când Tottenham Hotspur FC s-a impus la general cu 3-2 în dubla manşă cu Wolverhampton Wanderers FC, finala disputându-se atunci în două acte. Iată şi celelalte confruntări:
- 1979/80 Eintracht Frankfurt-VfL Borussia Mönchengladbach 3-3 (Eintracht câştigă datorită golurilor mai multe marcate în deplasare)
- 1989/90 Juventus-ACF Fiorentina 3-1
- 1990/91 FC Internazionale Milano-AS Roma, 2-1
- 1994/95 Parma FC-Juventus, 2-1
- 1997/98 FC Internazionale Milano-S.S. Lazio 3-0
- 2006/07 Sevilla FC-RCD Espanyol 2-2 (3-1, după 11 m)
- 2010/11 FC Porto-SC Braga 1-0
RomanianSoccer