Trei şefi ai unor grupări de suporteri ai ehcipei Bari (Serie B) au fost arestaţi, joi dimineaţa, pentru că au ameninţat şi au incitat la sfârşitul sezonului trecut mai mulţi jucători să piardă unele meciuri.
Ei pariau apoi sume importante de bani pe înfrângerea echipei. Bari era retrogradată deja matematic din Serie A în Serie B în acel moment iar fanii le-ar fi spus jucătorilor: "Acum, că tot aţi retrogradat, măcar să câştigăm şi noi nişte bani de pe urma voastră".
Roberto Sblendorio, Raffaele Lo Iacono şi Alberto Savarese au fost plasaţi în arest la domiciliu.
Doi dintre jucătorii ameninţaţi de aceştia cu bătaia sunt Jean-François Gillet (în prezent la Bologna) şi Marco Rossi (Cesena). Ieri, 22 de cluburi, în special din diviziile inferioare, 61 de persoane, dintre care 54 de jucători, au fost oficial puse sub acuzaţie de procurorii Tribunalului din Cremona în cazul denumit de presa italiană "Calcioscommese".
RomanianSoccer