Atacantul reprezentativei de fotbal a Italiei, Antonio Cassano, a fost condamnat la 15.000 euro amendă de către UEFA pentru afirmaţiile considerate "discriminatorii" faţă de homosexuali, în timpul Euro 2012, a anunţat forul continental.
Pe 12 iunie, întrebat asupra situaţiei că la naţionala italiană există doi jucători homosexuali şi doi metrosexuali (băieţi de oraş foarte preocupaţi de modul în care arată), potrivit lui Cecchi Paone, o vedetă a televiziunii italiene, Cassano a dat un răspuns în care a folosit termenul argotic "frocio" (pederast). Mai întâi, a întrebat "Ce-i aia metrosexual?", după care a continuat "Dacă sunt 'frocio', e treaba lor, sper să nu avem aşa ceva în echipa naţională. Sunt? Habar n-am".
Jucătorul şi-a atras protestele grupului activist italian Gay Centre, prezentând apoi scuze, iar UEFA a demonstrat că ar face orice să nu aibă pe cap asemenea reacţii, întrucât, practic, Cassano nu a făcut nicio greşeală. El are 3 zile pentru a face apel, dar probabil se mizează, ca mai mereu, pe faptul că federaţia îi va plăti amenda.