Juventus Torino a câștigat, sâmbătă după amiază, Supercupa Italiei, învingând la Beijing (China) cu scorul de 4-2, după prelungiri, formația Napoli.
“Alb-negrii” au fost conduși de două ori și tot de atâtea ori au revenit și au egalat până la finalul timpului regulamentar. Uruguayanul Cavani a dus-o pe Napoli în avantaj în minutul 27, la prima ocazie de gol a echipei antrenate de Walter Mazzarri.
Noua achiziție a “bianconerilor”, Kwadwo Asamoah, a punctat pentru 1-1 cu un șut frumos. Egalitatea nu a persistat decât până în minutul 41, când Goran Pandev a stabilit scorul pauzei la 2-1 pentru Napoli.
După pauză, Arturo Vidal a marcat pentru Juventus și scorul de 2-2 s-a menținut până la finalul timpului regulamentar. Între timp, arbitrul întâlnirii i-a eliminat pe Pandev (‘85) pentru că a înjurat un asistent, pe Zuniga (‘90) pentru al doilea “galben” și pentru antrenorul Mazzarri pentru proteste.
Rămăși fără doi jucători și fără antrenor, în prelungiri, Napoli nu a mai rezistat.
În minutul 97, nefericitul Maggio și-a trimis mingea în propria poartă iar muntenegreanul Vucinic (‘102) a dus scorul la 4-2.
Meciul s-a jucat pe stadionul “Cuib de pasăre” din Beijing în fața a 75.000 de spectatori.
“Trebuie să le mulțumesc băieților pentru că au făcut un meci deosebit. Dar gândul nostrum zboară acum către Antonio Conte. Am vrut să-i demonstrăm că am rămas toți uniți și că vom merge împreună pe aceeași stradă. Vom continuă să muncim”, a declarat după meci antrenorul care a stat azi pe bancă la Juve, Massimo Carrera, secundul suspendatului Antonio Conte.
Juventus (3-5-2): Buffon; Lucio, Bonucci, Barzagli; Lichtsteiner (89' Padoin), Marchisio, Pirlo, Vidal, Asamoah; Giovinco (102' Giaccherini), Matri (46' Vucinic). (Storari, De Ceglie, Marrone, Quagliarella). Antrenor: Massimo Carrera.
Napoli (3-5-1-1): De Sanctis; Campagnaro, Cannavaro (67' Fernandez), Britos; Maggio, Behrami, Inler (115' Dossena), Hamsik (68' Gargano), Zuniga; Pandev; Cavani. Antrenor: Walter Mazzarri.
RomanianSoccer