Adversara bavarezilor de astăzi a câștigat anul trecut 6 puncte din 6, mulți spunând la vremea aceea că Bayern a pierdut titlul și din cauza înfrângerilor cu Gladbach, ambele survenind când le era lumea mai dragă celor de pe Allianz Arena.
De data aceasta, Bayern nu mai vrea să mai facă greșeli de genul acesta. Și, având în vedere că este ultimul meci din acest an, înainte de pauza de iarnă, Bayern dorește să-și mărească la 14 puncte avansul față de ocupanta locului secund în clasament Germania Bundesliga, Bayer Leverkusen, care va primi sâmbătă replica lui Hamburg SV.
"Ne-au creat probleme anul trecut, deci trebuie să fim prudenți", a declarat antrenorul bavarezilor, Jupp Heynckes.
De partea cealaltă, antrenorul elvețian al oaspeților de astăzi, Lucien Favre, a declarat:
"O respectăm pe Bayern, face un campionat excelent, dar noi ne vom juca șansa noastră. Nici în sezonul trecut nu porneam favoriți în meciurile cu ei, dar am câștigat. Vom încerca să scoatem maximul de la această întâlnire".
O victorie i-ar aduce lui Bayern și un record. Dacă va câștiga, echipa din Munchen va realize cea mai bună primă jumătate de campionat din istoria Bundesligii. Deja campioană de toamnă matematic încă din etapa a 14-a, Bayern va devansa recordul unei lidere față de locul secund după un tur de campionat, deținut de Dortmund (10 puncte avans în sezonul 2010/2011).
Totodată, Bayern va egala și recordul celui mai mare număr de puncte (44) adunate de o formație din Germania într-un tur de campionat, pe care tot ea l-a realizat în stagiunea 2005/2006. Cu Victoria de marți de la Augsburg, din Cupa Germaniei, Bayern a realizat oricum cel mai bun parcurs al ei într-o primă jumătate de sezon.
Pentru Mario Gomez, toate aceste recorduri nu prezintă însă o importanță prea mare.
"În acest sezon, avem un obiectiv unic, acela de a câștiga Bundesliga, restul pe mine nu mă interesează", a spus atacantul.
"Aș fi fericit dacă aș lua titlul chiar dacă în următoarele zece meciuri aș sta pe banca de rezerve și aș intra în repriza secundă. Suntem pe primul loc, avem un avans mare față de celelelalte, dar trebuie să rămânem concentrați", a mai afirmat Gomez.
Bayern Munchen a pierdut o singură dată în
actuala ediție a Bundesligii, are cel mai bun atac (43 de goluri marcate) și cea mai bună defensivă (6 goluri primite, în condițiile în care campionatul germaniei este unul în care se înscrie foarte mult).
Conform statisticilor, Bayern Munchen a câștigat 81% din meciurile jucate în istoria ei cu Monchengladbach pe teren propriu, iar Borussia numai 13,7%, iar restul s-au încheiat la egalitate.
Echipele probabile:
Bayern München: Neuer - Lahm, Boateng, Dante, Alaba - Martínez (Timoschtschuk), Schweinsteiger - Müller, Kroos, Ribéry - Gomez.
Borussia Monchengladbach: ter Stegen - Jantschke, Stranzl, Brouwers, Wendt - Nordtveit, Marx - Rupp (de Camargo), Arango - Herrmann, Hanke.