La șase luni după eliminarea Germaniei în semifinalele lui Euro 2012 de către Italia, selecționerul Manschaftului, Joachim Low, recunoaște că a făcut câteva greșeli de strategie, într-un interviu acordat cotidianului Süddeutsche Zeitung. Tehnicianul își reproșează că i-a titularizat pe Toni Kroos și Mario Gomez în locul lui Thomas Müller și Miroslav Klose.
"Cu ceea ce am în cap astăzi, nu aș mai folosi jucătorii pe care i-am introdus contra Italiei în acea semifinală", a mai afirmat, printre altele, selecționerul Germanei.
Low a vorbit și despre egalul, scor 4-4, din meciul cu Suedia, din preliminariile
Campionatului Mondial din 2014, meci jucat în luna octombrie.
"Pe parcursul meciurilor de acest gen, îmi reproșez faptul că nu am o mai mare influență asupra desfășurării lucrurilor de pe teren", a mai spus tehnicianul.
Joachim Low și-a prelungit înainte de
Euro 2012 contractul cu naționala Germaniei până la încheierea Cupei Mondiale din 2014, găzduită de Brazilia.
El susține că zvonurile potrivit cărora ar urma să plece sigur după Mondialul Brazilian sunt false.
La rândul său, Oliver Bierhoff, managerul echipei Germaniei, a făcut declarații la finalul acestei săptămâni în paginile cotidianului Focus. El susține că Manschaftul poate câștiga CM 2014.
"Vrem și cred că și putem să câștigăm acest trofeu. Dispunem de mulți jucători tineri care au un potențial imens. Am învățat din greșelile de la Euro 2012. Cred că această competiție și această concurență internațională va da aripi ambițioasei noastre echipe", a spus fostul internațional german.
Cu trei echipe calificate în optimile Ligii Campionilor, Dortmund, Schalke și Bayern, așteptările sunt mari și în ceea ce o privește pe naționala Germaniei.
RomanianSoccer