Internaţionalul ghanez Kevin-Prince Boateng, mijlocaşul echipei italiene de fotbal AC Milan, a fost invitat de Organizaţia Naţiunilor Unite să participe la Ziua internaţională pentru eliminarea discriminării rasiale.
Boateng (25 ani), născut în Germania, la Berlin, a părăsit terenul de joc, împreună cu coechipierii săi de la AC Milan, după ce a fost ţinta scandărilor rasiste ale fanilor adverşi la meciul amical cu formaţia italiană de liga a patra Pro Patria, disputat luna aceasta
Evenimentul organizat sub egida ONU, care va avea loc la Geneva, pe 31 martie, se desfăşoară începând din 1996, iar anul acesta este axat pe rasismul din lumea sportului.