Lidera campionatului Italiei, Juventus Torino, a refăcut diferenţa de trei puncte faţă de Napoli, după ce a câştigat duminică meciul jucat la Verona cu Chievo, scor 2-1, în
etapa a 23-a din Serie A. Napoli învinsese sâmbătă cu 2-0 pe Catania şi-i egalase pe "bianconeri" în
clasament Serie A Italia.
La Verona, pe stadionul Marc'Antonio Bentegodi, Juventus a deschis scorul în minutul 10 prin atacantul Alessandro Matri, care a marcat cu un şut frumos cu stângul după o pasă primită de la Vidal, şi a majorat diferenţa de pe tabelă prin Stephan Lichtsteiner în minutul 42, elveţianul trimiţând în plasă o minge pe care i-o pasase Giovinco, cu călcâiul.
Fostul atacant al Stelei, Cyril Théréau, a redus din handicap în minutul 52.
La gazde, fundaşul român Paul Papp a stat pe banca de rezerve, la fel ca şi atacantul Adrian Stoian.
Nikolas Anelka, achiziţionat de Juventus în urmă cu câteva zile, a fost rezervă, a ieşit la încălzire în repriza secundă, dar n-a fost introdus pe teren.
Napoli şi Juventus se vor întâlni în meci direct pe stadionul San Paolo peste o lună.
3 februarie 2013, ora 13:30 - Werona (Stadio Marc'Antonio Bentegodi)
AC Chievo Verona 1-2 Juventus FC
Au marcat: Cyril Théréau 52 - Alessandro Matri 10, Stephan Lichtsteiner 42
Chievo: 1. Christian Puggioni - 17. Mario Sampirisi (46, 7. Felipe Seymour), 3. Marco Andreolli, 2. Dario Dainelli, 12. Boštjan Cesar (46, 51. Francesco Acerbi), 13. Bojan Jokić - 14. Isaac Cofie (74, 31. Sergio Pellissier), 16. Luca Rigoni, 56. Përparim Hetemaj - 43. Alberto Paloschi, 77. Cyril Théréau.
Juventus: 1. Gianluigi Buffon - 15. Andrea Barzagli, 39. Luca Marrone, 4. Martín Cáceres - 26. Stephan Lichtsteiner (79, 20. Simone Padoin), 23. Arturo Vidal, 21. Andrea Pirlo, 6. Paul Pogba, 11. Paolo De Ceglie - 32. Alessandro Matri (88, 33. Mauricio Isla), 12. Sebastian Giovinco (58, 27. Fabio Quagliarella).
Cartonaşe galbene: Cesar, Cofie - De Ceglie.
Arbitru: Mauro Bergonzi.
RomanianSoccer