Fostul idol al clubului SSC Napoli, Diego Maradona, a dat publicităţii o înregistrate video în care se respinge acuzaţiile de evaziune fiscală pe care le i aduce fiscul italian, precizând că îşi doreşte să revină în Peninsulă ca un "domn care nu a furat nimic".
"Nu sunt un evazionist. Nu am făcut decât să joc fotbal. Nu mi-e teamă să mă întorc în Italia, iar fiscul va trebui să prezinte dovezi pentru acuzaţiile sale. Nu am semnat niciodată nimic. Adevăraţii vinovaţi circulă liber şi pot merge liniştiţi la Napoli, iar eu nu. Este nedrept. Vreau să revin în Italia ca un domn care nu a furat nimic", a spus argentinianul în înregistrarea difuzată marţi de avocatul său.
Diego Maradona a fost condamnat în 2005 de Curtea italiană de casaţie la plata a 37,2 milioane euro, dintre care 23,5 milioane euro penalizări pentru întârziere, pentru că nu şi-a plătit în mod regulat impozitele pe venituri.
Justiţia italiană a decis, însă, pe 3 noiembrie 2012 să anuleze această decizie, din cauza unor erori de procedură, iar o nouă anchetă este în curs. Maradona se oferise, în cursul anului trecut, să-şi renegocieze datoria, lansând un apel plin de patos pentru a solicita să i se permită întoarcerea la Napoli, pentru a sărbători 25 de ani de la primul titlul de campioană a Italiei, pe care l-a cucerit cu această echipă în 1987.
Scurta înregistrare video a fost dată publicităţii de avocatul său, Angelo Pisani, care anunţase la 1 februarie că acuzaţiile pentru fraudă fiscală aduse clientului său au fost retrase.
Diego Maradona a marcat 115 goluri în 259 meciuri disputate pentru SSC Napoli între 1984 şi 1991. Cu el pe teren, echipa napoletană a cucerit singurele sale două titluri de campioană a Italiei, în 1987 şi 1990. După ce şi-a încercat, fără prea mare succes, aptitudinile de antrenor, Maradona este în prezent ambasador sportiv al Emiratelor Arabe Unite, după despărţirea de clubul local Al Wasl.