Campioana din Serie A, Internazionale Milano, a câştigat Supercupa Italiei, primul trofeul al sezonului în fotbalul din Peninsulă, învingând cu scorul de 6-5 după executarea loviturilor de departajare formaţia AS Roma, deţinătoarea Cupei naţionale, într-o partidă disputată duminică la Milano.
La finalul timpului regulamentar de joc şi al prelungirilor, scorul a fost egal, 2-2. Au marcat: Muntari (min.18) şi Balotelli (min.83) pentru Inter, respectiv De Rossi (min.59) şi Vucinic (min.90). Fundaşul român Cristian Chivu nu a putut evolua pentru Inter în acest joc, nefiind încă refăcut după intervenţia chirurgicală la umăr, efectuată luna trecută.
Înaintea partidei, cei 43.000 de spectatori de pe "San Siro" au păstrat un moment de reculegere în memoria lui Franco Sensi, preşedintele clubului AS Roma, care a decedat în urmă cu câteva zile.