Tehnicianul Alberto Malesani a fost demis din funcţia de antrenor principal al echipei Palermo, iar în locul său a fost chemat Gian Piero Gasperini, a anunţat clubul italian, pe site-ul oficial.
"US Citta di Palermo anunţă că a renunţat la serviciile antrenorului Alberto Malesani şi l-a chemat pe Gian Piero Gasperini. Îi mulţumim lui Malesani pentru activitatea sa. Decizia pare să fie unica viabilă în această perioadă dificilă", se arată pe site-ul echipei din
Serie A.
Malesani era antrenorul echipei Palermo din februarie 2012, când a devenit succesorul celui adus acum la conducerea formaţiei italiene, Gasperini.
Formaţia Palermo a terminat la egalitate, scor 0-0, partida disputată sâmbătă seară, pe teren propriu, cu echipa Genoa, în
etapa a 26-a a campionatului Italiei. Palermo ocupă ultimul loc în clasamentul campionatului italian, cu 20 de puncte.