Bayern Munchen s-a calificat miercuri seară în semifinalele Cupei Germaniei, după ce a învins, cu 1-0, pe teren propriu, pe Borussia Dortmund, în sferturile de finală ale competiției. Unicul gol al meciului a fost marcat de olandezul Arjen Robben în minutul 43.
Robben a evoluat pe flancul stâng al atacului, în locul suspendatului Ribery. A fost a noua victorie consecutivă a lui Bayern în toate competițiile.
De la oaspeți, cel mai bun a fost portarul Roman Weidenfeller, care a avut câteva intervenții de excepție, în minutele 8, 14, 37, 60, 61 și 71.
A fost pentru prima dată în ultimele nouă meciuri când Bayern a marcat doar un gol.
Dortmund, ca și deposedată de titlul de campioană de către Bayern, s-a văzut eliminată acum și din Cupa Germaniei, pe care și-o adjudecase anul trecut chiar după o finală cu bavarezii. Borussiei nu-I mai rămâne acum decât să încerce să câștige Champions League.
Tot miercuri seară, Stuttgart a obținut și ea calificarea în semifinalele Cupei Germaniei, după victoria din meciul cu Bochum (2-0).
27 februarie 2013, ora 21:30 - Munchen (Allianz-Arena)
FC Bayern München - Borussia Dortmund 1-0
A marcat: Arjen Robben 43
Bayern: 1. Manuel Neuer - 21. Philipp Lahm, 5. Daniel Van Buyten, 4. Dante, 27. David Alaba - 25. Thomas Müller (79, 30. Luiz Gustavo), 8. Javi Martínez, 39. Toni Kroos, 31. Bastian Schweinsteiger, 10. Arjen Robben - 9. Mario Mandžukić (90, 33. Mario Gómez).
Borussia: 1. Roman Weidenfeller - 26. Łukasz Piszczek, 4. Neven Subotić, 27. Felipe Santana, 29. Marcel Schmelzer - 10. Mario Götze, 8. İlkay Gündoğan, 6. Sven Bender, 19. Kevin Großkreutz (62, 16. Jakub Błaszczykowski), 11. Marco Reus (81, 23. Julian Schieber) - 9. Robert Lewandowski.
Cartonașe galbene: Martínez, Kroos, Mandžukić
Arbitru: Knut Kircher.
RomanianSoccer