O brigadă de arbitri români, în frunte cu Alexandru Tudor, va conduce meciul dintre VfB Stuttgart şi Lazio Roma, care va avea loc joi, de la ora 20:00, în prima manşă a
optimilor de finală ale Europa League la fotbal, potrivit site-ului uefa.com.
Bucureşteanul Alexandru Tudor va fi ajutat de arbitrii asistenţi Cristian Nica (Ploieşti) şi Aurel Oniţă (Constanţa), arbitru de rezervă va fi orădeanul Octavian Şovre, în timp ce arbitri asistenţi adiţionali au fost desemnaţi băimăreanul Cristian Balaj şi bucureşteanul Radu Marian Petrescu.
La fiecare formaţie joacă un fotbalist român, mijlocaşul Alexandru Maxim la şvabi şi fundaşul Ştefan Radu la Lazio.
Manşa secundă se va juca pe Stadio Olimpico în data de 14 martie.
Tudor a mai arbitrat în actuala ediţie a competiţiei trei meciuri în faza grupelor (PSV - Napoli 3-0, AEL Limassol - Fenerbahce 0-1 şi Levante - Hannover 2-2) şi unul în şaisprezecimile de finală, Dinamo Kiev - Bordeaux 1-1, în prima manşă.