Echipa Paris Saint-Germain, liderul din Ligue 1, a fost eliminată din sferturile de finală ale Cupei Franţei la fotbal de modesta Evian Thonon Gaillard FC (la loviturile de departajare, cu scorul de 4-1, după ce scorul a fost egal, 1-1, la finalul celor 90, iar apoi după prelungiri (120 minute) într-un meci disputat la Annecy.
PSG, care a părăsit şi Liga Campionilor în faza sferturilor (2-2 şi 1-1 cu FC Barcelona), se poate concentra acum exclusiv asupra campionatului, unde are prima şansă la titlu, primul după 1994.
Javier Pastore a deschis scorul în min. 8 pentru parizieni, dar Khlifa a restabilit egalitatea în min. 48. La loviturile de departajare, pentru PSG a transformat doar Lavezzi, ratând Ibrahimovic şi Thiago Silva, în timp ce de la Evian au marcat Sorlin, Sagbo, Khlifa şi Barbosa.
Carlo Ancelotti a aliniat următoarea echipă: Douchez - Jallet, Thiago Silva, Alex Costa, Armand - Pastore (Verratti, 106), Beckham (Lavezzi, 67), Thiago Motta (eliminat în min. 117), Matuidi - Ibrahimovic, Menez (Gameiro, 98).
În semifinale s-a calificat şi Bordeaux, după ce a dispus cu 3-2 în deplasare de Lens (liga a doua).
Semifinalele (7 şi 8 mai) programează partidele Troyes - Bordeaux şi Evian - Lorient.
Finala va avea loc la data de 31 mai, pe Stade de France.
Rezultatele din sferturile de finală:
Marţi
Troyes (D1) - Nancy (D1) 3-0
Saint-Etienne (D1) - Lorient (D1) 1-2
Miercuri
Lens (D2) - Bordeaux (D1) 2-3
Evian(Thonon (D1) - Paris SG (1) 1-1, după prelungiri; 4-1 la loviturile de departajare