Clubul italian de fotbal Juventus Torino a fost amendat cu suma de 30.000 de euro pentru strigăte rasiste ale suporterilor săi la adresa jucătorului ghanez Kevin-Prince Boateng, de la AC Milan, decizie luată de un judecător sportiv.
Clubul a criticat, prin intermediul unui comunicat, faptele suporterilor, survenite în meciul cu AC Milan, de duminică seara (1-0), din
Serie A, subliniind că
"angajamentul său contra rasismului nu poate fi pus la îndoială de comportamentul unor indivizi sau al unui grup de indivizi".
Juve precizează că
"nu discută în niciun caz decizia" şi speră ca acest timp de comportament,
"deseori sancţionat pe Juventus Stadium, să fie sancţionat cu aceeaşi atenţi şi faţă de alte cluburi".
În timpul încălzirii celor două echipe mai multe strigăte de maimuţă s-au auzit din tribune, provocând reacţia lui Boateng, care a pus degetul arătător buze, pentru a le face semn să tacă.
Fotbalistul germano-ghanez a mai fost în centrul unui caz de rasism în luna ianuarie, când a părăsit terenul de la Busto Arsizio, urmat de coechipierii săi, din cauza atitudinii rasiste a suporterilor de la Pro Patria în timpul unui meci amical susţinut de "rossoneri". Boateng a devenit un simbol al lupte contra rasismului şi a fost invitat de UNESCO şi FIFA la câteva reuniuni pe această temă, în cursul lunii martie.