Mijlocaşul francez al echipei italiene de fotbal Juventus Torino, Paul Pogba, a fost suspendat pentru 3 meciuri, pentru că a scuipat spre jucătorul formaţiei Palermo, Salvadore Aronica, a anunţat comisia de disciplină a Ligii 1taliene de fotbal.
Pogba a primit cartonaşul roşu în minutul 84 al meciului Juve-Palermo (1-0), care a adus torinezilor titlul de campioni ai Italiei. Gestul a fost semnalat arbitrului de centru de unul dintre asistenţi.
"Nu l-am vizat pe jucător, a explicat Pogba. Dacă aş fi vrut să-l ating, n-aş fi ratat, era la un metru de mine. Regret că arbitrul nu a ascultat versiunea mea, dar asta este", a adăugat Pogba.
Practic, mijlocaşul francez este suspendat până la încheierea
Serie A, în care au mai rămas de jucat 3 etape.