Preşedintele clubului german de fotbal Bayern Munchen, Karl-Heinz Rummenigge, un campion al declaraţiilor tulburătoare, l-a contrazis, la numai o zi, pe managerul general al grupării bavareze, Uli Hoeness, declarând că actuala campioană a Germaniei nu mai are intenţia să realizeze noi transferuri până luni, când se încheie mercato estival.
"Credem că efectivul pe care îl avem este cu totul suficient pentru a juca toate competiţiile în care suntem angajaţi, nu vor exista noi sosiri. Dacă vom constata că avem lipsuri, vom fi prezenţi la mercato din ianuarie", a spus, pe canalul Premiere, Rummenigge.
În acest mod, preşedintele Rummenigge îl lasă în ofsaid pe managerul general Uli Hoeness, care afirmase cu o zi înainte că Bayern ar putea folosi suma primită de la Hamburg pentru cedarea internaţionalului german Marcell Jansen (8 milioane de euro) pentru a se întări.
"Sosirea unui al patrulea atacant, cât timp îi avem pe Luca Toni, Miroslav Klose şi Lukas Podolski ar fi sursă de agitaţie în sânul echipei", a declarat Rummenigge, numai că presa germană a vorbit nu numai de bulgarul Berbatov (aproape imposibil de dislocat de la Tottenham), ca ţintă de transfer, dar şi de ucraineanul Timoşciuk, care este fundaş central sau mijlocaş la închidere.