Portarul Christian Abbiati şi-a prelungit cu un sezon, până la 30 iunie 2014, contractul cu echipa italiană de fotbal AC Milan, a anunţat gruparea lombardă, patronată de Silvio Berlusconi.
În vârstă de 35 ani, Abbiati a fost titular în 28 de meciuri din actuala ediţie a
campionatului Italiei. El a apărat, de asemenea, în şapte meciuri din Liga Campionilor şi unul din Cupa Italiei.
"Mi-am prelungit contractul cu un an. Sunt foarte fericit că-mi voi putea continua cariera aici. Milanello este casa mea", a declarat portarul selecţionat de patru ori în Squadra Azzurra.
Sosit la Milan în 1998, de la Monza, Abbiati a fost fost ulterior împrumutat formaţiilor Juventus, Torino şi Atletico Madrid, înainte de a revenit la echipa "rossonera" în 2008.