Atacantul şi căpitanul echipei italiene de fotbal AS Roma, Francesco Totti, s-a accidentat la genunchiul drept sâmbătă, în partida de pe teren propriu cu Livorno (1-1) şi nu va mai putea evolua până la finalul acestui sezon.
Totti urmează să fie consultat de profesorul Pierpaolo Mariani, de la clinica "Villa Stuart" din Roma, care va decide dacă jucătorul va fi sau nu supus unei intervenţii chirurgicale. În cazul în care va fi totuşi operat, perioada de convalescenţă este estimată la 4 sau cinci luni.
"Am avut puţină teamă deoarece am simţit că ceva s-a rupt. În orice caz, lucrurile cele mai rele mi s-au întâmplat deja. Aceasta este a doua mea accidentare gravă în ultimii doi ani. Însă, dacă voi fi operat, voi reveni cu siguranţă şi mai puternic decât înainte. Din nefericire, aşa este în fotbal. Acum aştept, însă, să văd ce-mi va spune profesorul Mariani, iar apoi voi decide ceea ce voi face în continuare", a declarat Totti, în vârstă de 31 de ani.
Căpitanul Romei a suferit o fractură de peroneu la piciorul stâng, în februarie 2006, revenind pe gazon în luna mai, cu doar câteva săptămâni înainte de a reuşi să cucerească titlul mondial cu reprezentativa Italiei, la Mondialul din Germania.
"Francesco Totti are o leziune parţială şi nu totală a ligamentului încrucişat anterior al genunchiului drept. Vom studia cu atenţie situaţia, împreună cu profesorul Mariani", a precizat la rândul său medicul clubului AS Roma, Mario Brozzo.Final de sezon pentru Francesco Totti