Clubul german de fotbal Hamburger SV s-a despărţit pe cale amiabilă de directorul sportiv Frank Arnesen, după ce consiliul director a renunţat să-i mai prelungească contractul danezului.
Hamburg a explicat decizia prin considerente financiare şi divergenţe privind strategia clubului pe termen lung, deşi activitatea lui din acest sezon a fost remarcată.
Clubul german s-a clasat pe locul 7 în acest sezon din
Bundesliga, ratând la mustaţă calificarea în
Europa League.
Candidaţi la succesiunea danezului sunt Jörg Schmadtke, fost director sportiv la Hannover, şi Felix Magath, fost antrenor la Wolfsburg, Schalke şi Bayern Munchen.
Arnesen, 56 ani, a preluat postul de director sportiv în 2011, când a semnat un contract pe 3 ani. Danezul a avut acelaşi rol la Chelsea între 2005 şi 2011.
Hamburg, singurul club care nu a retrogradat din Bundesliga de la înfiinţarea acesteia în 1963, a fost aproape de retrogradare în primul an de la venirea lui Arnesen, care a preluat ca interimar şi rolul de antrenor după demiterea lui Michael Oenning.
Arnesen este un fost internaţional danez care a jucat la Ajax, Valencia, Anderlecht şi PSV Eindhoven, cu care a câştigat Cupa Campionilor Europeni în 1988. În 1991, el a devenit secundul lui Bobby Robson la Eindhoven, iar din 1994 a devenit director sportiv, post pe care l-a ocupat 10 ani înainte de a pleca în Anglia, la Tottenham.