|






























|
Gheorghe Stefan s-a inteles cu Miriuta
Gheorghe Ștefan, președintele de onoare al Ceahlăului, s-a înțeles cu Vasile Miriuță, pentru ca acesta să fie noul antrenor al formației pietrene. El va fi prezentat oficial la reunirea lotului, pe 17 iunie.
"Voi antrena pe Ceahlăul, iar primul antrenament va avea loc pe 17 iunie. Până atunci trebuie să-mi reziliez contractul cu Energie Cottbus, în Liga a doua germană. Am petrecut o perioadă foarte bună acolo, dar e o şansă foarte mare să antrenez acum în Liga 1 din România. Eu nu am semnat încă, am contractul la mine, dar e ca şi semnat. Am negociat la Bucureşti cu domnul Ştefan şi cu vicepreşedintele Iorgulescu, ne-am înţeles, nu sunt probleme", a declarat Miriuţă.
Acesta a recunoscut că nu a urmărit echipa nemțeană în niciun joc din campionatul trecut, dar are timp să se acomodeze la noul loc de muncă. "Am înţeles că 90% din jucători rămân pe loc. Vom vedea la reunire cum va fi, voi analiza între timp şi meciurile din trecut, dar cred că ne vom descurca. Încă nu e nimic decis, vom vedea", a conchis Miriuță.
Se pare că actualii secunzi, Costel Ilie și Radu Lefter își vor păstra posturile și sub comanda lui Miriuță, singura schimbare preconizată urmând a se produce doar cu preparatorul fizic. Acesta va fi adus din Germania de noul antrenor.
Sursa:
ZCH
Taguri:
Ceahlaul Piatra-Neamt
Vasile Miriuta
Gheorghe Stefan
Energie Cottbus
Costel Ilie
Radu Lefter
» Ceahlaul Piatra-Neamt - rezultate meciuri
Comenteaza
Ultimele stiri - Ceahlăul Piatra-Neamț
Situație critică la CSM Ceahlăul Piatra Neamț. Președintele clubului, Angelo Alistar, a anunțat că gruparea nemțeană riscă să se desființeze la finalul lunii ianuarie, în lipsa unei...
Ceahlăul Piatra-Neamţ a câştigat, cu scorul de 2-1 (0-1), meciul susţinut pe teren propriu, în compania echipei CS Universitatea Craiova, în etapa a 33-a a Ligii 1. Pentru Ceahlăul au...
Preşedintele CA al clubului Ceahlăul, Viorel Măstăcăneanu, a declarat că va discuta cu patronul Angelo Massone dacă va ataca decizia cu depunctarea (9 puncte) stabilită de comisia de...
Fostul primar al municipiului Piatra-Neamţ, Gheorghe Ştefan, este cercetat de procurorii DNA într-un nou dosar, pentru atribuirea unui contract al Poştei Române privind servicii de încasare...
Tehnicianul echipei Ceahlăul, Vanja Radinović, a declarat, după meciul cu Rapid, scor 0-1, că acest joc era ultima şansă pentru formaţia sa şi că săptămâna viitoare va avea o discuţie...
Rapid a învins în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Ceahlăul Piatra-Neamţ, în ultimul meci al etapei a 31-a a Ligii 1, rezultat în urma căruia gruparea nemţeană a retrogradat în...
Formaţia Astra Giurgiu a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 3-1 (1-0), echipa Ceahlăul Piatra-Neamţ, într-un meci din etapa a 30-a a Ligii 1. Golurile învingătorilor au fost...
Mijlocaşul echipei Ceahlăul Piatra-Neamţ, Sebastian Chitoşcă, a declarat, după înfrângerea din meciul cu CSMS Iaşi, scor 0-2, că a jucat cu ghete de împrumut, deoarece nu îşi permite...
Antrenorul echipei Ceahlăul Piatra-Neamţ, Vanja Radinović, a declarat, după remiza din meciul cu Petrolul Ploieşti, scor 1-1, că formaţia sa a arătat calitate, dar a precizat că nu este...
Petrolul Ploieşti a terminat la egalitate în deplasare, scor 1-1 (0-0), cu formaţia Ceahlăul Piatra-Neamţ, în ultimul meci al etapei a 28-a a Ligii 1, la debutul sârbului Vanja Radinović pe...
Tehnicianul sârb Vanja Radinović, în vârstă de 42 de ani, a declarat, joi, la conferinţa de presă în care a fost prezentat oficial la Ceahlăul Piatra-Neamţ, că speră să pornească cu...
|
|
|
|
S-au nascut azi

Antonio Filippini
Italia
53 ani

Ciprian Stanciu
România
36 ani
Cristian Raiciu
România
30 ani

Dumitru Munteanu
România
94 ani

Iván Bolado
Spania
37 ani

Johnny Dunleavy
Irlanda
35 ani

Michael Agazzi
Italia
42 ani

Nenad Krstičć
Serbia
36 ani

Ola Toivonen
Suedia
40 ani
Radu Neguț
România
45 ani

Raul Krausz
România
31 ani

Raul Krausz
România
31 ani

Rob Rensenbrink
Olanda
79 ani

Tom De Sutter
Belgia
41 ani

Winston Reid
Noua Zeelandă
38 ani
|
|
|
|