Căpitanul echipei italiene de fotbal AC Milan, Massimo Ambrosini, a anunţat, într-o conferinţă de presă, că va părăsi clubul "rossonero" după 18 sezoane.
"Aceasta este ultima mea conferinţă de presă ca jucător al lui AC Milan şi vreau să vă mulţumesc tuturor pentru 18 ani fantastici pe care nu-i voi uita niciodată", a spus mijlocaşul de
36 de ani, după ce clubul a decis să nu-i reînnoiască înţelegerea.
"Îmi voi acorda câteva zile pentru a scăpa de tristeţea inevitabilă pe care o simt, dar viaţa merge înainte. Încă mă simt ca un fotbalist şi voi continua să joc", a adăugat Ambrosini, care a jucat 489 de meciuri pentru Milan şi a marcat 36 de goluri, câştigând patru titluri de campion al Italiei, două trofee
Champions League şi un campionat mondial al cluburilor.
"Sunt foarte trist că trebuie să-i spun la revedere lui Ambro, este o decizie care m-a implicat emoţional", a spus vicepreşedintele clubului milanez, Adriano Galliani.
"E şi el trist, dar până la urmă vârsta sa înaintată a fost un factor mai important decât motivele emoţionale. A fost un jucător mare pentru Milan", a mai spus Galliani.
Fostul internaţional italian ar putea ajunge la Fiorentina, echipă căreia Milan i-a suflat locul al treilea, de
Liga Campionilor, în ultima etapă a sezonului. Ambrosini a recunoscut că ar fi interesat să discute cu echipa toscană:
"Fiorentina este un club mare, o echipă puternică şi are un antrenor foarte bun, care are un proiect interesant, iar dacă mă vor contacta ,voi asculta ce au de spus".