Antrenorul italian Fabio Capello, actualul selecţioner al Rusiei, este pe punctul de a prelua echipa franceză de fotbal Paris Saint-Germain, unde îl va înlocui pe compatriotul său Carlo Ancelotti, anunţă cotidianul Le Parisien în ediţia sa.
Sosirea lui Capello pe "Parc des Princes" este "iminentă", după ce portughezul Andre Villas-Boas, actualul tehnician al formaţiei engleze Totteham, a refuzat oferta oficialilor lui PSG, adaugă ziarul din Hexagon.
Pierfilippo Capello, fiul antrenorului italian, s-a aflat la Paris, marţi, ziua în care tatăl său a împlinit 67 de ani, pentru a discuta detaliile contractului cu PSG, care va avea o durată de un an, cu posibilitatea de prelungire, şi care include plata sumei de 3 milioane euro pentru rezilierea acordului cu Federaţia rusă, mai scrie Le Parisien.
Tehnicianul italian are în palmares un trofeu al
Ligii Campionilor, cucerit în 1994 cu AC Milan, precum şi 9 titluri de campion al Italiei şi Spaniei, câştigate cu AC Milan (4), Juventus Torino (3), AS Roma (1) şi Real Madrid (1).