Şeful guvernului italian, Silvio Berlusconi, a anunţat joi o politică de "toleranţă zero" faţă de suporterii violenţi, ca urmare a incidentelor ce au avut loc cu ocazia meciului AS Roma - Napoli, disputat duminică în cadrul primei etape a campionatului de fotbal al Italiei, informează AFP.
"Faţă de tifosi violenţi vom aplica aceeaşi metodă ca şi în cazul gunoaielor: statul îşi va reintra în drepturi şi, faţă de cei care confundă violenţa cu susţinerea acordată sportivilor, vom aplica toleranţa zero", a promis Berlusconi, în cursul unei conferinţe de presă ce a avut loc la Napoli.
Premierul italian a evocat, totodată, posibilitatea introducerii unor măsuri identice cu cele aplicate în fotbalul englez, împotriva fanilor violenţi, fără să dea însă alte detalii.
Cinci suporteri ai clubului Napoli au fost arestaţi, pentru comportament violent, duminică, înaintea meciului cu AS Roma, în urma unor incidente care s-au soldat, între altele, cu devastarea unui tren, pagubele fiind estimate la 500.000 de euro.
În urmă cu două zile, ministrul italian de interne, Roberto Maroni, a anunţat că suporterilor clubului Napoli le-a fost impusă interdicţia de a-şi însoţi echipa în deplasare, pe toată durata ediţiei de campionat 2008-2009.