Uruguayanul Edinson Cavani, dorit de Paris Saint-Germain, este "compatibil" şi "complementar" cu suedezul Zlatan Ibrahimovic, atacantul vedetă al campioanei Franţei, a declarat antrenorul lui PSG, Laurent Blanc, într-un interviu pentru ziarul francez L"Equipe.
Blanc a spus că ar fi "fericit" dacă uruguayanul, vârful lui Napoli, ar semna cu echipa sa, ceea ce ar însemna "o mare lovitură din punct de vedere sportiv" şi "un semnal puternic trimis adversarilor potenţiali ai lui PSG, din Franţa şi din Europa".
Cavani şi Ibrahimovic "sunt compatibili. Ca profil, sunt complementari", a estimat tehnicianul.
Fostul selecţioner al Franţei crede că PSG trebuie să-şi întărească flancul stâng al apărării. Ca fundaş stânga, Lucas Digne, de la Lille, "este un jucător cu un mare potenţial, interesant pentru viitor. Ar fi o bună opţiune", a spus Blanc.
De asemenea, mijlocaşul Yohan Cabaye (Newcastle) "este un jucător minunat", dar venirea sa "depinde de ce jucători vom avea la dispoziţie. Ne interesează, fiindcă prevedem anumite lucruri".
Legat de fundaşul brazilian Thiago Silva, curtat cu insistenţă de Barcelona, Blanc "crede că va fi parizian în acest sezon şi va avea şanse mari să fie căpitan".