Presa italiană scrie că gruparea engleză Manchester City se arată interesată de muntenegreanul Stevan Jovetic de la Fiorentina. Internaţionalul muntenegrean evoluează la gruparea de pe "Artemio Franchi" din anul 2008 şi mai are contract cu Fiorentina încă trei ani. Fotbalistul are o clauză de reziliere a contractului în valoare de 31 de milioane de euro. Manchester City este dispusă să ofere suma de 30 de milioane de euro.
Juventus Torino, care este interesată de Jovetic încă de anul trecut, oferă Fiorentinei o sumă cu mult sub pretenţiile conducătorilor acestei formaţii. "Nu pleacă de aici pe mai puţin de 30 de milioane de euro", au anunţat conducătorii clubului. Rămâne de văzut dacă Jovetic va fi convins să semneze cu Manchester City. În sezonul trecut, jucătorul muntenegrean în vârstă de 23 de ani a marcat de 13 ori în 31 de meciuri în Serie A.
RomanianSoccer