Portarul belgian Jean-Francois Gillet, jucătorul echipei Torino Calcio, a fost suspendat pentru o perioadă de trei ani şi şapte luni de către Federaţia italiană de fotbal pentru implicarea în scandalul meciurilor trucate.
Gillet (34 ani), al treilea goalkeeper al reprezentativei Belgiei, a fost găsit vinovat de trucarea şi nedenunţarea trucării a două meciuri din liga secundă italiană (
Serie B), Bari-Treviso (0-1), disputat în mai 2008, şi Salernitana-Bari (3-2), jucat în mai 2009.
Alături de Jean-Francois Gillet au mai fost sancţionate alte 19 de persoane implicate în acest scandal. Portarul belgian a evoluat timp de 11 ani la Bari, înainte de a se transfera în 2011 la Bologna, iar apoi la Torino, în anul următor.
Procurorul federal a cerut o suspendare de 4 ani pentru Gillet, care poate face apel împotriva condamnării. Dacă suspendarea se va confirma în apel, cariera lui Gillet va fi evident compromisă, la fel ca şi participarea la Cupa Mondială 2014, în cazul în care Belgia se va califica, precizează cotidianul belgian Le Soir.
Cel puţin 50 de persoane au fost arestate în Italia pentru participarea la trucări de meciuri, începând de la jumătatea anului 2011, în cadrul anchetelor demarate de procurorii din Cremona, Bari şi Napoli.