Prima ligă italiană se anunţă una foarte echilibrată, cel puţin la nivelul superior al clasamentului. Roma, Napoli, Juventus, Inter, Fiorentina şi probabil şi AC Milan, dacă se va redresa, sunt capabile să ducă o luptă palpitantă pentru podium.
Duminică, în etapa a 4-a, Napoli a obţinut o victorie istorică pe San Siro, după 27 de ani, la capătul unui meci foarte disputat. Cu absenţele lui El Shaarawy, Pazzini, Kaka şi Bonera, Milan a avut un "unsprezece" de start mai puţin valoros decât cel al oaspeţilor, lucru care nu se mai întâmplase de mult timp. Echipa antrenată de Rafael Benitez a deschis repede scorul prin Britos în minutul 6 şi şi-a majorat avantajul în minutul 54 prin vedeta Higuain.
Milan putea să revină în joc, dar Balotelli a ratat pentru prima dată în crieră un penalty în minutul 61, dictat pentru un fault comis asupra sa. Şutul său a fost parat de Pepe Reina. Totuşi, "Super Mario" a reuşit să înscrie până la urmă, în minutul 90, cu un şut superb din afara careului dar a fost prea târziu.
Atacantul Milanului a fost eliminat după încheierea meciului, el primind al doilea cartonaş galben pentru proteste la adresa arbitrului.
Napoli rămâne lideră în
clasament Serie A după acest succes, având 12 puncte, la egalitate cu AS Roma, la rândul ei învingătoare pe "Olimpico", 2-0 în derby-ul cu Lazio (Balzaretti min. 63, Ljaijc min. 90+4 pen.). Ştefan Radu nu a fost convocat pentru acest meci la Lazio, fiind accidentat. Nici Bogdan Lobonţ (AS Roma) nu a făcut parte din lotul echipei sale pentru derby.
Inter şi Juventus, ambele cu câte zece puncte în clasament, au obţinut la rândul lor victorii în runda a 5-a. Inter s-a impus cu 7-0 pe terenul lui Sassuolo, la care Marius Alexe a fost rezervă. Cristian Chivu nu a fost convocat la Inter, fiind accidentat. Juventus s-a impus cu 2-1 pe teren propriu în faţa formaţiei Hellas Verona, meci în care Fernando llorente a marcat pentru prima dată pentru "alb-negri".
Şi Fiorentina are tot 10 puncte după victoria cu 2-0 de la Bergamo. La gazde, jucătorul român Constantin Nica a stat pe banca de rezerve.
Primele cinci echipe din clasament sunt astfel desărţite de numai două puncte.
Sâmbătă, fundaşul Paul Papp nu a făcut nici el parte din lotul echipei Chievo pentru meciul cu Udinese, încheiat cu scorul de 2-1. Nici Denis Alibec n-a jucat şi nici n-a fost rezervă la meciul pe care echipa sa, Bologna, l-a pierdut acasă, scor 1-2 cu Torino FC. Singurul român care a jucat în etapa a 4-a din Serie A a fost Adrian Stoian care a intrat pe teren în repriza a doua a meciului Genoa - Livorno (0-0).