Meciul din etapa a 4-a a Campionatului de fotbal al Germaniei dintre Eintracht Frankfurt şi Karlsruher SC, amânat din cauza gazonului aproape distrus după concertul susţinut de pop starul Madonna -foto-, se va disputa pe 22 octombrie, a anunţat Liga germană de fotbal (DFL).
Partida ar fi trebuit iniţial să se dispute pe 12 septembrie, însă gazonul stadionului din Frankfurt a fost distrus de spectatorii care au asistat la concertul susţinut de Madonna marţea trecută.
Deşi o mare parte a peluzei a fost înlocuită, suprafaţa de joc prezenta neregularităţi, iar directorul DFL, Holger Hieronymus, şi responsabilul corpului de arbitri au ajuns la concluzia că integritatea fizică a jucătorilor nu poate fi asigurată.