Internazionale Milano şi AS Roma se vor afla faţă în faţă sâmbătă seară de la ora 21.45, pe stadionul "Giuseppe Meazza", într-un meci din etapa a 7-a a
campionatului Italiei. Se vor înfrunta lidera (Roma) şi ocupanta locului al patrulea (Inter) în
clasament Serie A Italia.
Va fi o partidă marcată de numeroasele indisponibilităţi din ambele loturi. La oaspeţi, antrenaţi de Rudi Garcia, vor lipsi Romagnoli, Bradley, Maicon şi Destro. În plus, Ljajic vine după nişte probleme medicale la spate şi nu se ştie în ce stare fizică este.
La echipa antrenată de Walter Mazzarri nu vor putea juca Campagnaro şi Jonathan. Absenţa primului va cântări greu, mai ales că ex-napoletanul reuşise să pună ordine într-un compartiment defensiv care în sezonul trecut era unul dezastruos. Rolando şi Pereira sunt favoriţi să le ia locul. Pe lista indisponibililor mai sunt Chivu , Zanetti şi Carrizo, care stau deja de câteva luni departe de gazon.
"Avem jucători accidentaţi sau cu probleme. Dar eu vreau în teren numai fotbalişti care sunt apţi de joc sută la sută. Roma este în mare formă. Cred că, după ceea ce au arătat cele două echipe până acum, la nivel de joc, va fi un meci foarte spectaculos. Dacă e să ne uităm la cifre, la puncte, la goluri marcate sau primite, Roma stă foarte bine. Dar imediat după ei suntem noi. Acest meci cu Roma va fi a treia confruntare importantă a campionatului. Aşadar, vom putea trage linie şi vom putea vedea unde ne aflăm. Este un meci în care e posibil orice rezultat. Dar noi sperăm să câştigăm", a declarat antrenorul Interului, Walter Mazzarri.
Omologul său de la AS Roma, francezul Rudi Garcia, a declarat: "Nu trebuie să mergem pe San Siro cu teama de a pierde. Nu ne gândim la egal. Noi mergem să câştigăm acolo, cum am făcut şi până acum. Nu cred că Inter va schimba mare lucru înaintea meciului cu noi. Cred că va juca aşa cum a făcut-o şi până acum. Eu am încredere 200 la sută în echipa mea. Până la urmă, e doar un meci de campionat ce trebuie câştigat. E la fel ca o partidă cu Udinese, Napoli sau Chievo".
Echipele probabile:
Inter (3-5-1-1): 1 Handanovic; 35 Rolando, 23 Ranocchia, 5 Juan Jesus; 55 Nagatomo, 13 Guarin, 19 Cambiasso, 21 Taider, 31 Pereira; 11 Alvarez; 8 Palacio.
Roma (4-3-3): 1 De Sanctis; 35 Torosidis, 17 Benatia, 5 Castan, 42 Balzaretti; 15 Pjanic, 16 De Rossi, 6 Strootman; 24 Florenzi, 10 Totti, 27 Gervinho.
RomanianSoccer