02.12.2013, Mediaş, Stadion: "Gaz Metan", ora: 20:30, live Digi Sport 1
Gaz Metan Mediaş - CFR 1907 Cluj în
Etapa 16 Liga 1
Gaz Metan Mediaş
Gaz Metan Mediaş a pierdut meciul susţinut în Ştefan cel Mare cu Dinamo cu scorul de 1-0. Echipa antrenată de Cristian Dulca a jucat cu frică, la mica ciupeală, sperând să câştige un punct. "Gaziştii" au fost întrecuţi în clasament de Dinamo şi Vaslui, fiind pe locul 8 după 15 etape. Deocamdată ei sunt în grafic, fiind departe de zona retrogradării, însă nu au pretenţii europene. Va urma un meci greu cu CFR Cluj, pe care medieşenii vor să-l câştige, pentru a se menţine pe locul 8. În ultimele două ediţii de campionat, Gaz Metan nu a reuşit să îi învingă pe "feroviari", cu care au remizat, dar acum speră să obţină cele 3 puncte, bazându-se pe faptul că sunt mai în formă decât aceştia.
DECLARAŢII
Cristian Dulca (antrenor): "
Nu pot spune că am emoţii. Singurul lucru îngrijorător e că în 3 etape am acumulat doar 3 puncte şi nu am mai avut evoluţiile cu care ma fost obişnuiţi în ultima perioadă. Întâlnim o echipă a CFR care nu şi-a prea găsit cadenţa în acest an, obiectivul lor afost total diferit faţă de ce se întâmplă acum la echipă. dar va rămâne o echipă grea, va fi un meci dificil şi pentru noi, şi pentru ei. Noi vom juca la victorie orice meci, acasă şi în deplasare. Vom fi foarte atenţi la primul meci care urmează, cel cu CFR".
Faţă de meciul cu Dinamo, tehnicianul Cristian Dulca va putea conta pe mijlocaşul Florin Dan, care revine după o etapă de suspendare.
Va lipsi Žarko Marković, care a primit cu Dinamo al 4-lea cartonaş galben din acest sezon.
Jasmin Trtovac şi Sebastian Cojocnean sunt în continuare accidentaţi, urmând a reintra în pregătiri abia în luna ianuarie.
Sergiu Muth, Aymen Tahar şi Ciprian Petre au 3 cartonaşe galbene, fiind în pericol să fie suspendaţi pentru meciul cu FC Braşov, dacă vor fi avertizaţi mâine.
Echipa probabilă
Buchta
Zaharia, Frăsinescu, Muth, Buzean
Tahar, Todea
Al.Muntean, Fl.Dan, Cip.Petre
Bud
Antrenor: Cristian Dulca
Accidentaţi: Trtovac, Cojocnean
Suspendat: Marković
ULTIMELE REZULTATE Gaz Metan Mediaş
CFR 1907 Cluj
CFR Cluj a jucat slab în meciul de la Braşov, dar şi-a atins obiectivul, câştigând un punct. Acest 0-0 cu "stegarii" i s-a datorat în mare măsură portarului Mário Felgueiras, care a aparat multe mingi decisive. Chiar dacă sunt neînvinşi de 6 etape, jucătorii nu au un moral prea bun, pentru că au prea multe egaluri. După 15 etape disputate ei sunt la mijlocul clasamentului, departe de pretenţiile conducerii şi ale suporterilor. "Alb-vişiniii" şi-au propus în acest final de an să mai recupereze din handicapul de 8 puncte care îi despart de Europa League. Ei vor juca din nou în deplasare, la Mediaş, unde speră să câştige, pentru că un punct nu îi ajută prea mult. Ultimele trei meciuri din acest an vor fi doar cu echipe nou promovate, astfel că CFR ar putea să urce considerabil în clasament.
DECLARAŢII
Petre Grigoraş (antrenor): "
În cariera mea, într-un campionat întreg n-am avut patru de 0-0. Aş fi fost mai bucuros să fi pierdut două meciuri şi să fi câştigat trei, din cele cinci remize pe care le-am avut. Cred că acum la Mediaş e una dintre puţinele ocazii care ne-au mai rămas să câştigăm partida şi să ne apropiem de podium. O să-i cer lui Moş Niculae o victorie la Mediaş. N-aş mai vrea nimic după aia! Dar nici Moş Nicolae nu poate să-ţi bage în traistă dacă nu-l ajuţi şi tu puţin. Mă tem de starea terenurilor, nu neapărat de toate. Sigur că normal eşti obligat să ai încălzire, iar suprafaţa de joc să fie una bună, dar uitaţi că joci la o săptămână. E posibil să apară ninsorile, să apară îngheţul, iar atunci problema numărul unu este unde te antrenezi, nu unde joci. Una este să joci primăvara prin martie-aprilie, când dă colţul la iarbă şi alta e să joci iarna pe terenuri îngheţate. De asta nu cred eu că ar fi nimerit să mai continuăm campionatul. Să se termine cele 17 etape şi să se joace restanţele ca să ştii unde eşti".
Clujenii nu au jucători accidentaţi sau suspendaţi pentru meciul de mâine de la Mediaş. Faţă de partida de la Braşov, va reveni după o etapă de suspendare Ionuţ Rada. Acesta îl va înlocui în centrul defensivei pe Felice Piccolo, italianul având multe greşeli în jocul cu "stegarii, fiind salvat de intervenţiile decisive ale portarului Mário Felgueiras.
"Grig" are toate motivele să fie dezamăgit de prestaţiile atacanţilor săi din acest tur de campionat. Derick Ogbu a marcat 4 goluri, Paul Batin 2 goluri, iar Robert Maah, Ciprian Deac, Denilson Gabionetta, Grégory Tadé şi Florin Costea câte 1 gol.
Fostul mijlocaş al CFR-ului, Rafael Bastos, este nemulţumit de faptul că Al Nasr nu l-a plătit în ultimele luni şi se gândeşte să revină la Cluj. "
Oficial, nu este nimic adevărat. Dar dacă va veni, este așteptat cu brațele deschise. Este un jucător care îmi plăcea mult când eram adversarul CFR-ului", a spus antrenorul Petre Grigoraș. CFR Cluj a încasat 2,7 milioane de euro pentru Rafael Bastos, care a jucat 66 de meciuri la CFR şi a marcat 10 goluri.
Portarul Mário Felgueiras nu a primit gol de 456 de minute. Portughezul a fost învins ultima dată de brazilianul Henrique, în meciul CFR-Oţelul 7-2 din 7 octombrie.
Echipa probabilă
Felgueiras
Maftei, Cadú, I.Rada, Camora
Muniru, Đoković
Maah, Gabionetta, Ogbu
Tadé
Antrenor: Petre Grigoraş
Accidentaţi: nu există
Suspendaţi: nu există
ULTIMELE REZULTATE CFR 1907 Cluj
Pronosticul RomanianSoccer.ro: Gaz Metan Mediaş - CFR 1907 Cluj va fi un meci între două echipe care au 22 de puncte după 15 etape disputate. Gazdele nu-şi propun să joace în Europa League, pentru că nu au un buget care să le asigure acest lucru şi nici un lot prea valoros. În schimb, pentru oaspeţi ar fi o mare problemă să rateze din nou cupele europene, pentru că s-au făcut totuşi investiţii în pauza de vară, iar pretenţiile sunt mult mai mari. "Gaziştii" joacă foarte bine în ultimul timp pe teren propriu, fiind neînvinşi de şase etape, în care au obţinut patru victorii consecutive. "Feroviarii" nu au evoluţii prea bune în deplasare, unde au câştigat doar un meci din opt. În ultimele cinci jocuri disputate la Mediaş, echipa CFR nu a reuşit să se impună niciodată, având trei egaluri şi două înfrângeri. Va fi un meci atractiv, în care nicio echipă nu este favorită clară.
Gaz Metan Mediaş - CFR 1907 Cluj este meci de X, la cum joacă în acest moment în atac, oaspeţii nu pot emite pretenţii prea mari.
Comparaţie Gaz Metan Mediaş - CFR 1907 Cluj
Echipa Gaz Metan Mediaş se află pe locul 8 în
clasament Liga 1, cu 22p, iar CFR 1907 Cluj pe 9, cu 22p