Cluburile Internazionale Milano şi Juventus Torino au ajuns la un acord, pentru un schimb între atacantul muntenegrean Mirko Vučinić şi mijlocaşul columbian Fredy Guarin, informează Gazzetta dello Sport.
Conform sursei citate, Vučinić (30 de ani) va ajunge în această seară la Milano, iar mâine va efectua vizita medicală, în timp ce Guarin (27 de ani) a efectuat deja testele la Torino.
Gazzetta dello Sport a scris că înţelegerea va fi oficializată după ce internaţionalul muntenegrean va efectua vizita medicală.
Pe de altă parte, Inter Milano este foarte aproape de a-l ceda sub formă de împrumut pe uruguayanul Alvaro Pereira la FC Sao Paulo şi de a-l aduce în locul său pe Danilo D'Ambrosio de la FC Torino.