Pentru Roma legendarului Francesco Totti urmează o perioadă cu multe meciuri (3 în 8 zile) dar destul de ușoare, fapt ce i-ar putea permite să se desprindă de Napoli, contracandidata la locul al doilea, ultimul ce asigură un loc direct în grupele Ligii Campionilor. Roma-și va începe seria meciurilor sâmbătă, când se deplasează la Verona (21.45) pentru partida cu Chievo. Va întâlni apoi pe Torino și pe Sassuolo, într-un program mult mai accesibil față de cel al napoletanilor. În tot acest timp, echipa antrenată de Rafael Benitez va întâlni pe Fiorentina (a), Catania (d) și Juventus (a).
De Rossi suspendat, Balzaretti accidentat
În meciul tur, Roma învingea pe Chievo la limită, scor 1-0, pe Olimpico, și obținea a 10-a victorie la rând în tot atâtea meciuri. Acela a fost cel mai bun start de campionat al Romei din istoria ei. Spre deosebire de partida de atunci, Roma nu se va ăutea baza sâmbătă p De Rossi, suspendat, Balzaretti și Strootman, accidentați. Ultimul va fi indisponibil pe termen mai lung, după cum se știe, el urmând să rateze și prezența la Cupa Mondială (cu Olanda).
Vorbind despre echipa pe care o va alinia la startul partidei cu Chievo, antrenorul Rudi Garcia nu a dorit să spună dacă în atac îi va folosi pe Francesco Totti și Mattia Destro în același timp.
"Acest tandem a funcționat bine, dar depinde și de forța adversarului. Avem jucători capabili să marcheze. Francesco este un jucător care pune și foarte multe pase bune. Dar el nu poate juca cinci meciuri la rând câte 90 de minute", a spus Garcia.
Chievo va juca sâmbătă fără Hetemaj, suspendat, și fără accidentații Dramé și Guana.
Echipele probabile:
Chievo (3-5-2): 28 Agazzi, 21 Frey, 3 Dainelli, 12 Cesar, 17 Sardo, 8 Radovanovic, 27 Rigoni, 23 Guarente, 33 Rubin, 39 Stoian, 43 Paloschi.
Roma (4-3-3): 26 De Sanctis, 13 Maicon, 17 Benatia, 5 Castan, 35 Torosidis, 44 Nainggolan, 16 Pjanic, 11 Taddei, 27 Gervinho, 10 Totti, 24 Florenzi.
RomanianSoccer