Preşedintele clubului AS Roma, James Pallotta, a prezentat macheta noului stadion pe care va evolua gruparea capitolină, arena de 52.500 de locuri urmând să fie gata pentru sezonul 2016-2017, informează presa internaţională.
La anumite evenimente, arena ar putea găzdui 60.000 de spectatori. În urma construirii noii arene, Lazio va rămâne singurul chiriaş al stadionului Olimpic.
"Fanii Romei merită un stadion al lor. Ceva personal, ceva care le aparţine. Un stadion ca acesta, în realitate, te face să vibrezi", a declarat căpitanul Francesco Totti, pe site-ul oficial al noii arene.
Stadionul, al cărui design reprezintă, în parte, un omagiu adus Colosseumului, va include şi un complex comercial ce va include baruri, restaurante şi facilităţi de antrenamente, precum şi magazine şi o sală a trofeelor clubului roman.
Proiectul este susţinut parţial din fonduri de la firmele Nike, noul sponsor tehnic pentru următoarele zece sezoane, Disney şi Goldman Sachs.
"Stadionul va putea să-i sperie pe adversari, dar în acelaşi timp, va trebui să devină o nouă emblemă a oraşului Roma. Construirea acestui stadion va crea multe locuri de muncă şi va stimula creşterea economică a oraşului. Stadionul Olimpic este unul minunat, dar simţim că avem nevoie de o schimbare, de o nouă provocare. Avem experienţa de la Boston şi credem că putem face acelaşi lucra şi la Roma", a spus preşedintele James Pallotta.
Costurile de construire ale arenei se vor ridica la aproximativ 300 de milioane de euro, iar cu infrastructurile aferente, acestea ar putea creşte până la un miliard de euro.
Stadionul nu va avea pistă de atletism, iar una dintre peluze va avea 14.000 de locuri, unde vor sta membrii celebrei galerii Curva Sud.