Kevin Kuranyi, atacantul german al clubului Schalke 04, a prezentat scuzele sale selecţionerului Joachim Löw după expulzarea sa din echipă din cauza atitudinii avute la meciul Germania-Rusia (2-2), dar şi-a apărat decizia de a părăsi "Nationalmannschaft".
"Am plecat pentru că nu mai puteam să suport ce s-a întâmplat în ultimii ani", a declarat jucătorul, în vârstă de 26 de ani, în cadrul unei conferinţe de presă la Gelsenkirchen, unde a încercat să explice de ce a părăsit subit echipa Germaniei după meciul Germania-Rusia, sâmbătă seara la Dortmund.