Formaţia Qarabağ FK din Azderbaidjan se va deplasa în această seară la Milano, pentru partida cu Internazionale, din
Grupa F a Ligii Europa. Puini iubitori ai fotbalului îşi imaginau în urmă cu câţiva ani că această formaţie va ajunge să dispute un meci oficial pe "San Siro", în grupele unei
competiţii organizate de UEFA. Înaintea partidei, căpitanul oaspeţilor Ibrahim Šehić a spus că are în spate o echipă puternică şi a cerut respect din partea adversarilor.
În prima etapă din grupa F, azerii au obţinut un rezultat nu tocmai rău, 0-0 pe teren propriu cu AS Saint-Étienne.
"Nimeni nu ştie ce vom face în acest meci cu una dintre cele mai bune echipe italieneşti. Noi vom încerca să ne facem jocul nostru şi să demonstrăm că totuşi suntem o echipă puternică, demnă de respect, care n-a ajuns întâmplător până aici. Putem spune că unul dintre pucntele noastre forte este unitatea grupului", a spus căpitanul echipei Qarabağ FK, Ibrahim Šehić.
Qarabağ vrea să calce pe urmele unei alte formaţii azere, Neftçi PFK, ce în stagiunea 2012/2013 a remizat pe San Siro, scor 2-2, cu Inter Milano, tot în grupele Ligii Europa.
Conducătorul de joc al azerilor, Richard Almeida, e sigur că echipa se va descurca la fel de bine ca Neftçi, în ciuda absenţelor importante din lot. "Au fost meciuri în care am obţinut trei puncte şi fără Sadygov, Chumbinho şi Dias. Am demonstrat că avem un lot complet şi valoros. Nu am niciun dubiu sau vreo teamă că nu ne vom descurca", a spus brazilianul.
Şi fundaşul albanez Ansi Agolii este optimist: "Mingea e rotundă. Deci ne putem aştepta şi putem spera la orice. Cine ar fi spus, de exemplu, că naţionala noastră, a Albaniei, ar putea bate Portugalia la ea acasă? Şi uite că am învins".
Echipele probabile:
Inter (3-5-2):Handanovič; Ranocchia, Andreolli, Juan Jesus; Dodô, M’Vila, Kuzmanović, Kovačić, Jonathan; Palacio, Icardi.
Qarabağ (4-2-3-1): Šehić; Agolli, Sadıqov, Hüseynov, Madvedev; Qarayev, R. Almeida; Muarem, Chumbinho, Dias; Reynaldo.
RomanianSoccer