Fundaşul lui Internazionale Milano, Cristian Chivu, a declarat după meciul câştigat în faţa fostei sale echipe AS Roma, scor 4-0, că antrenorul Jose Mourinho a folosit "echipa perfectă", informează presa italiană.
"
Nu era uşor să mergem la Roma şi să jucăm având atâtea absenţe. În apărare am făcut ceea ce trebuia şi apoi am fructificat avantajul creat. Când câştigăm în această manieră, toată lumea începe să se teamă de noi. Mourinho a pus în teren echipa perfectă", a spus Chivu.
Internazionale Milano a învins, duminică, pe AS Roma, în deplasare, scor 4-0, într-un meci din etapa a 7-a a Serie A, şi a urcat pe primul loc în clasament.
Căpitanul echipei naţionale a României, Cristian Chivu, a fost folosit pe postul de fundaş central şi a evoluat pe întreaga durată a întâlnirii.
NewsIn