Căpitanul emblematic al formaţiei AC Milan, Paolo Maldini, a declarat că nu regretă că nu a câştigat Balonul de Aur, trofeu care recompensează cel mai bun jucător ce evoluează în Europa şi pe care fundaşul italian nu l-a obţinut niciodată, informează France Football.
"
Nu este trofeul pentru care am luptat toată viaţa. Nu l-aş schimba pentru nimic în lume cu un titlu de campion în Italia sau cu Liga Campionilor. Ideea mea de fotbal este să câştig cu echipa", a declarat el pentru Corriere dello sport.
Maldini a precizat că acesta va fi ultimul său sezon la nivel înalt.
"
Este sigur sută la sută. De această dată chiar mă opresc", a declarat căpitanul milanezilor care a debutat în Seria A în 1985.
Mediafax